Begonia, floarea fără de care nicio grădină nu e completă

begonii

Ai spune că Begonia (Ordinul Begoniales, familia Begoniacae) chiar şi fără flori, este o plantă extraordinar de frumoasă. Numai că surprizele sale nu se opresc aici. Begonia ne poate înfrumuseţa casele, grădinile şi parcurile cu florile sale ce par din ceară şi totuşi, sunt atât de delicate.

Este o plantă erbacee perenă, bogată, ce poate creşte până la 30-40 centimetri.

Ce poveste are Begonia să ne spună?
“Ştiu că îţi par de-a casei, fiindcă mă întâlneşti peste tot, însă eu mă trag din India, Indonezia, America Centrală şi America de Sud. Ştiai că dacă mă iubeşti şi mă îngrijeşti cum trebuie îţi înfloresc tot anul, de la roşu închis, până la roz, galben şi alb? Sigur le ştii pe suratele mele Begonia Semperflorens, o adevărată splendoare, Begonia tuberhibrida, cu flori albe, galbene sau roşii şi care înfloreşte numai vara, Begonia gracilis, micuţă, cu frunze mici şi arămii şi cu flori albe, roze sau roşii. Ne trebuie ghivece joase, de mărime medie şi ne place apa atât cât să ne sature, chiar poţi să pulverizezi pe frunze, dar nu când stăm în soare.

Înveselim casele multor români, unde ne place să stăm la ferestre şi să privim lumea. Nu ne deranjează florile altor specii. Totuşi, iarna ar fi bine să nu fie mai frig de 12 grade.

Să te învăţ câteva secrete. La începutul primăverii, trebuie să mă replantezi într-un pământ amestecat, în care pui frunze şi turbă. Tot primăvara trebuie să mă tai, ca să mă îndesesc şi să fac flori multe, iar când înfloresc, îmi trebuie îngrăşăminte speciale.

Să nu te sperii dacă, iarna o să mă vezi mai modestă, fiindcă şi eu am nevoie de repaos; este somnul meu de frumuseţe. O să pierd câteva frunze, dar  îndată ce vine primăvara, voi renaşte ca o mândră prinţesă, spre bucuria tuturor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.