Terapie mediteraneeană: un leandru îți poate aduce Grecia acasă

leandru

Leandrul, străjerul grădinilor noastre! Cine n-a avut măcar o dată măcar un leandru acasă, care să-i amintească de coastele însorite mediteraneene?

Este mai puţin probabil ca, la noi, oricât de bune condiţii i-am asigura, să se dezvolte ca în Grecia, Cipru sau Italia, unde arată ca un arbust bogat, dacă nu, chiar copac, de până la 6 metri, ca un imens buchet colorat, în care florile predomină, însă leandri sănătoşi şi frumoşi putem avea şi noi, cu condiţia să respectăm câteva cerinţe ale lor.

Nerium Oleander creşte spontan pe la alţii, unde e mai cald. La noi îşi face veacul numai în ghivece sau alte vase de dimensiuni mari şi dacă vă întrebaţi de ce, e simplu; ca, după prima brumă, să fie dus la căldură, în casă, pentru a supravieţui iernii. Crescând, e bine ca la doi ani să-i schimbăm ghiveciul. Nu doar pentru a-i oferi suficient spaţiu pentru creştere, ci şi pentru schimbarea substanțelor nutritive din sol, ca şi pentru eliminarea excesului de săruri şi a paraziţilor. Acesta trebuie să fie cât mai înalt, pentru a oferi rădăcinilor spaţiu suficient. După unii, rezistă la minus 5 grade, după alţii, chiar şi la minus 10, dar mai bine nu riscaţi. Iarna îi prieşte repaosul la temperaturi cuprinse între plus 5 şi 10 grade Celsius.

 Splendida plantă trăieşte mult şi veţi rămâne foarte surprinşi să aflaţi că atinge şi o sută de ani!!! Nu costă nici mult şi, dacă nu se umple de dăunători, nu necesită îngrijire specială.

Cei mai deşi întâlniţi sunt cei cu flori albe şi roz. Mulţi români se arată miraţi în faţa celor cu flori vişinii, violet, galbene sau în formă de stea, ori bătute, cu multe petale. Leandrul de la mama lui însă, are flori în formă de pâlnie, care se deschid pentru a forma cinci lobi, ce seamană a petale.

 

De ce leandrul nostru nu se dezvoltă cum ar trebui?

Atunci când ajunge la 2 metri înălțime, e bine să înlocuim stratul de pământ sărăcit în nutrienţi de deasupra, până aproape de rădăcini şi să înlocuim cu alt pământ bogat în îngrășăminte cu eliberare lentă. După alţii, transvazarea este necesară numai când rădăcinile ajung la suprafaţă.
O altă cauză este solul nepotrivit, argilos sau nisipos, el preferând un drenaj bun. De asemenea, e foarte important de ştiut că leandrului îi trebuie mult soare. Şi apă, des, fără a exagera; băltirea ei nu îi prieşte, după cum, nici apa rece, deoarece poate face şoc termic. Solul umed şi fertilizările potrivite administrate săptămânal îi pot asigura o înflorire bogată şi frumoasă. Uscăciunea solului poate provoca răsucirea frunzelor, mai ales la plantele tinere. Dacă stau prea mult în ploaie, florile pot putrezi, iar frunzele devin maronii.

Cum îl putem ajuta?

Primăvara, leandrul trebuie tuns. Chiar fără milă, mai ales dacă are probleme. Astfel, îi rotunjim frumos coroana şi îi stimulăm ramificarea. Imediat ce florile se  trec, trebuie tăiate, pentru apariţia altora.

Dăunători – ce ne facem?
Leandrii sunt atacaţi cel mai frecvent de păduchii ţestoşi sau de cei lânoşi. Adulţi şi larve ale păduchilor ţestoşi se observă în acelaşi timp de-a lungul nervurilor frunzelor, pe lăstari şi pe ramuri, pe ambele feţe. Femela adultă are corpul oval,  plat, portocaliu-maroniu. Larva este eliptică, gălbuie. Insectele parazitează planta cu totul şi se înmulţesc alarmant dacă nu le curăţăm aproape zilnic, râcâindu-le cu unghia sau cu ceva asupru, ori tratându-le sistematic cu produse specifice. Nici măcar apa nu le îndepărtează.

Adulţii şi larvele păduchilor lânoşi apar pe frunze, pe lăstari şi în crăpăturile ramurilor. Femela are corpul oval-alungit, roz-gălbui, acoperit cu o secreţie albă ce pare pufoasă, iar larva este plată, portocalie. Frunzele atacate se deformează şi dacă atacul continuă, se pot distruge şi florile. Urmează uscarea plantei, începând cu ramurile cruduţe.

Inamicii se combat cel mai eficient cu insecticide precum: Mospilan, Actara, Calypso, Nuprid, Dantop, Movento, Decis, însă trebuie insistat serios, conform prospectelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.